Culori
de sezon pentru acest model la modă
Constellation
Quadrella s-a metamorfozat şi revine în 2006 cu un nou asortiment
de culori în garderoba sa. Energia verii, radiată prin brăţările
verzi anason, albastru givrat si alb cu roşu, la care răspund
culorile pietrelor preţioase a indecşilor şi reflexele de pe cadrane
sidefii albe, fac din acest ceas un accesoriu al sezonului. Lansat
în 2004, Quadrella îşi trage numele din formele şi curbele sale,
iar cele patru "ghiare" împodobite cu diamente ale carcasei
sale marchează apartenenţa lui la familia Constellation, introdusă
în 1952. Caracteristică pentru această familie este brăţara care
se integrează în carcasă prin intermediul a două faţete în formă
de semilună, ce oferă o elegantă transiţie.

Aspectul
neobişnuit a carcasei în formă de tonneau, cu linii rotunjite,
este pus în valoare de către strălucirea diamantelor, a curcubeului
pietrelor preţioase şi prin sclipirea sidefului şi culorile vii
ale brăţării din aligator. Sunt prezentate două versiuni ale ale
acestui nou Constellation: "Quadrella" (32,60 x 25 mm)
cu o brăţară din aligator colorată şi "Mini" (25,30
x 19,30 mm), disponibilă fie cu o carcasă şi o brăţară din oţel
inoxidabil, cu sau fără diamante, fie într-o versiune din aur
18 carate, sau aur 18 carate şi oţel inoxidabil.

Element
cheie a lui Constellation Quadrella, cele patru ghiare centrale,
au fost redesenate şi se prezintă de o manieră deosebit de impozantă.
Fiecare ghiară a lui Quadrella este împodobită cu 12 diamante;
"Mini" are chiar 15 asemenea pietre preţioase care compun
fiecare dintre ghiare. Utilizarea cifrelor romane este o altă
caracteristică a familiei Constellation. Această tradiţie este
reinterpretată de o manieră neaşteptată la Quadrella, care face
apel la două mărimi diferite pentru cifrele sferturilor. Ceilalţi
indecşi sunt impodobiţi cu rubine, smaragde şi safire albastre
şi portocalii, care, în combinaţie cu reflexele de pe cadranele
de sidef, crează o aliură foarte feminină şi personală. Sigla
Omega este aplicată pe cadran, iar limbile efilate, faţetate şi
diamantate completează ansamblul. Geamul de safir bombat şi nezgâriabil
a primit un tratament anti-reflex pe faţa sa internă şi urmează
curburile carcasei. Ca toate ceasurile Omega, Quadrella este un
ceas robust, care beneficiază de înaltele exigenţe ale mărcii
în ceea ce priveşte calitatea, garantând etanşeitatea până la
30 metri.

Fidel
originilor sale, capacul lui
Quadrella este decorat cu medalionul "Observatoire",
care ne aminteşte participarea lui Omega în astronomie şi în explorarea
spaţială. O buclă deploiantă mai scurtă este disponibilă cu brăţările
din aligator, şi o nouă generaţie de brăţări a fost concepută
pentru "Mini". Toate modelele Quadrella sunt dotate
cu un mecanism de precizie conţinând un calibru de precizie cu
cuarţ, Omega calibru 1376, a cărui baterie are o durată de viaţă
de 32 luni.