ZENITH - Pilot

lui, la zenit - cel mai înalt punct al cerului. Atunci şi acolo a decis să numească calibrul şi manufactura lui, Zenith, vârful traiectoriei unei stele.

Suntem mulți, cei care în ziua de astăzi căutăm numele unor modele celebre de ceasuri. Acest lucru este perfect de înțeles, deoarece brandurile de ceasuri au fost create pentru a ne rămâne în minte și pe încheietura mâinii. Dar oricine se uita mai atent la superstarurile orologere actuale va descoperi rapid că în spatele oricărui ceas mare se află, ca de multe ori într-o poveste frumoasă, un mecanism important.

Dacă vă întrebați ce mecanism a influențat întreaga lume orologeră, mai mult poate decât orice alt mecanism în ultimii 55 ani, veți ajunge inevitabil la manufactura elvețiană Zenith. Cu siguranță nu este o coincidență că, doar în acest caz unic în istoria orologeră, numele ceasului și mecanismul său au devenit unul și același lucru pentru mulți fani și colecționari: El Primero.

Aceasta este și o oportunitate pentru noii fani pentru a-și pune amprenta în calitate de colecționari ai zilei de mâine.

Numele unui brand spune totul. Numele companiei Zenith este chiar de două ori asociat cu modelele sale și mecanisme celebre de ceasuri. Compania pe care Georges Favre-Jacot a fondat-o în 1865 în Le Locle, în valea elvețiană din munții Jura, a produs o linie foarte reușită de modele de ceasuri în 1897, care erau mai mult asociate cu calibrul mecanismului lor: a luat naștere celebrul calibru „Zenith” în modelele de ceasuri de buzunar, care au dat naștere la diferite variații de mecanisme după ele, la fel ca și mecanismul El Primero de mai târziu.

În 1900 ceasul de buzunar Zenith, având calibrul Zenith introdus de Georges Favre-Jacot, a câștigat medalia de aur la Expoziția Mondială din 1900 de la Paris și a continuat să cucerească lumea timp de peste 50 de ani de atunci, inclusiv la competițiile de cronometrie. Seria de premii a fost deschisă, și Zenith până în prezent se poate lăuda cu numărul incredibil de 2333 de premii de cronometrie, dintre care 1565 au fost premii I. Acesta este încă un record absolut și impresionant în rândul producătorilor de ceasuri elvețieni. Cel puțin la fel de impresionant ca și numărul la fel de inimaginabil de peste 300 de brevete și 600 de calibre de mecanisme de ceas dezvoltate de Zenith până în prezent, care este probabil depășit doar de Jaeger-LeCoultre.

A doua importantă asociere a unui model de ceas cu un mecanism este El Primero. Pe 10 ianuarie 1969, la Geneva, Zenith a anunțat nașterea mecanismului care este acum simbolul său. În ajunul crizei cuarțului, Zenith a câștigat cursa de anduranță ce fusese începută cu mai bine de 5 ani în urmă, anunțând producerea primului cronograf complet integrat automatic de înaltă frecvență: numele de concurs 3019 PHC. Un salt spectaculos în istoria orologeriei, ce va deveni faimos ca El Primero! Primul!

Deoarece frumoasa istorie a lui El Primero v-am povestit-o într-un alt episod precedent , astăzi va povestim despre anii anteriori lui El Primero, despre primele mecanisme Zenith si despre fascinația Zenith pentru lumea aviației. Aceasta fascinație începe încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când Georges Favre-Jacot credea că omenirea era pe punctul de a cuceri în sfârșit cerurile, și că Zenith ar trebui să fie acolo alături de curajoșii pionieri care au văzut. O lume a libertății și a posibilităților infinite mult deasupra orizontului.

În 1888, Zenith a înregistrat marca comercială pentru termenul francez “PILOTE” urmat de versiunea în limba engleză „PILOT” în 1904. În anii care au urmat, ZENITH avea să devină unul dintre producătorii proeminenți de ceasuri specializate și instrumente de bord pentru piloți. Printre cei mai remarcabili dintre nenumărații fani ai săi a fost Louis Blériot, care a făcut istorie realizând primul zbor peste Canalul Mânecii în 1909.

Blériot își amintește de precizia Zenith cu aceste cuvinte pe care le-a împărtășit în cartea de oaspeți a mărcii: „Sunt foarte mulțumit de ceasul Zenith pe care îl folosesc de obicei și îl recomand cu tărie celor pentru care precizia este importantă”.

Fostul CEO a lui Zenith, Jean Frederic Dufour, actualul CEO a lui Rolex, povestea cu pasiune: „Înființată în 1865, marca a fost unul dintre primele care și-au integrat măiestria într-o arhitectura industrială, alături de Omega sau Longines. Aș putea să vă spun ore în șir ce era Zenith la începutul secolului al XX-lea. A fost chiar compania care a adus energie electrică în Le Locle. A însoțit ascensiunea căilor ferate și a industriei aeronautice”.

Astăzi, Zenith continuă să susțină și să construiască, pe această moștenire de neegalat, cu cea mai recentă generație a colecției Pilot. Luând multe forme de-a lungul anilor, într-o formula de echilibru între moștenire și modernism, colecția Zenith Pilot este cea mai veche linie de ceasuri a manufacturii și una care nu încetează să-i atragă pe pasionații experimentați de ceasuri, precum și pe pasionații de aviație. Cel mai recent capitol se adresează spiritului pilot din fiecare dintre noi, căutând libertatea de a visa și spațiul pentru a ne ridica constant peste limitele noastre și al lumii din jurul nostru.

Complet reproiectată de la zero, noua colecție Pilot renunță la estetica vintage pentru ceva care se inspiră din întreaga istorie a aviației, atât din trecut cât și din prezent. Este impregnată cu toate caracteristicile esențiale de durabilitate, lizibilitate și intuitivitate, respectând codurile ceasurilor Pilot pe care Zenith le-a definit cu peste un secol în urmă, cu unele dintre primele ceasuri de aviator și instrumente de bord înregistrate, acum revizuite într-un context mai contemporan. Șablon pentru noua generație de ceasuri Zenith Pilot, Pilot Automatic readuce codurile estetice ale colecției într-o siluetă remarcabilă, plină de detalii subtile.

Fabricat într-o carcasă de 40 mm, fie din oțel inoxidabil, fie din ceramică neagră, Pilot Automatic prezintă un design complet nou al carcasei, cu o lunetă rotundă cu partea superioară plată, fixată deasupra carcasei rotunjite. În versiunea din oțel, suprafețele sunt periate vertical satinat cu teșituri lustruite, în timp ce versiunea ceramică neagră este în întregime microsablată pentru un finisaj mat deosebit. Coroana supradimensionată, o caracteristică definitorie a ceasurilor Pilot, capătă o formă mai modernă, unghiulară, rămânând în același timp ușor de utilizat – chiar și cu mănuși de aviator.

Cadranul opalin negru, cu canelurile sale orizontale, imită aspectul foilor de metal ondulate care alcătuiesc fuzelajul multor aeronave de epocă. Cifrele arabe luminiscente supradimensionate, o semnătură caracteristică ceasurilor și instrumentelor de bord Zenith Pilot încă de la începutul anilor 1900, capătă un font mai modern și sunt aplicate ca markere metalice umplute cu Super-LumiNova albă. La ora 6, deasupra ferestrei datei, marcatorul orar luminiscent ia forma unei linii albe plate, amintind indicatorul de altitudine din planșa de zbor.

Indicatorul de atitudine, cunoscut și ca orizont giroscop sau “orizont artificial”, este un instrument de zbor care informează pilotul cu privire la orientarea aeronavei în raport cu orizontul Pământului și oferă o indicație imediată a celei mai mici schimbări de orientare. Aici, îi permite purtătorului să înțeleagă instantaneu orientarea ceasului și să citească ora fără să ghicească. Cadranul este semnat „Pilot”, deoarece Zenith rămâne prima și singura marcă care deține drepturile de a-și marca cadranele cu acest termen.

Vizibil prin spatele capacului cu cristal din safir, Pilot Automatic este alimentat de mecanismul manufacturat El Primero 3620 de înaltă frecventa (5Hz), care oferă o rezervă de mers impresionantă, de 60 de ore. Masa oscilanta skeletonizată și înnegrită a mecanismului automatic amintește de același instrument de bord emblematic și esențial în aviație „orizont artificial”, care informează pilotul cu privire la orientarea aeronavei în raport cu orizontul Pământului.

Curelele furnizate se potrivesc perfect cu diferitele caractere ale celor două versiuni ale lui Pilot Automatic. Versiunea din ceramică neagră este livrată pe o curea de cauciuc neagră cu efect cordura, cu o închidere pliabilă nou proiectată, dezvoltată special pentru Pilot, precum și o curea de cauciuc cu efect cordura kaki, ceva mai utilitară.

Modelul din oțel este, de asemenea, montat pe aceeași curea de cauciuc cu efect cordura neagră, dar a doua sa curea este realizată din piele de vițel maro, amintind de accesoriile tipice ale aviatorilor de epocă, cum ar fi jacheta de zbor, mănușile și pălăria. Curelele pot fi schimbate cu ușurință cu mecanismul de eliberare rapidă integrat direct în spatele curelelor, nefiind nevoie de unelte pentru a le schimba.

Captând spiritul pionierilor aviației care își îndreaptă vederea mult dincolo de orizont, noua colecție Zenith Pilot este o chemare de a-ți urmări visele – indiferent cât de departe sau cât de sus sunt.

 

Vă invităm să ne contactaţi folosind Formularul de contact protejat.