
| |
JAEGER LeCOULTRE - Polaris Chronograph
Fluorescența și Swiss Super-LumiNova
Oare ce se întâmplă cu lumina în timp ce călătorește prin adâncurile mării ?
În aceste zile toride de vară putem spune că dacă noi vom face o escapadă prin adâncurile mării, cu siguranță ne vom răcori și vom scăpa, în luna lui cuptor, de arșița acestora..
Însă v-ați întrebat vreodată cum se vede ceasul de pe încheietură în apă ?
Pentru acest lucru avem nevoie, pe lângă spiritul nostru aventuros și de un prieten de nădejde - de ceasul nostru care are depusă pe unele din elementele cadranului său substanța numită SuperLuminova.

Lumina, într-o accepțiune mai largă, este radiația electromagnetică care poate fi detectată cu ochiul liber și care călătorește cu cea mai rapidă viteză din univers prin ceea ce putem numi unde luminoase. Nu există un singur răspuns la întrebarea "Ce este lumina?", răspunsul satisface numeroasele contexte în care lumina este experimentată, explorată și exploatată. Fizicianul este interesat de proprietățile fizice ale luminii, artistul de o apreciere estetică a lumii vizuale. Prin simțul văzului, lumina este un instrument primar pentru a percepe lumea și a comunica în ea.
Viața noastră nu poate exista fără lumină, iar pentru industria orologeră lumina este la fel de importantă, deoarece timpul arătat de ceas nu se poate citi fără lumină. Sau se poate?

Lumina soarelui conține toate culorile spectrului nostru vizibil: roșu, orange, galben, verde, albastru, indigo și violet (ROGVAIV) culorile curcubeului. Când toate aceste culori sunt combinate împreună, ele apar ca lumină albă. Fiecare culoare vizibilă are propria lungime de undă asemănătoare cu distanța dintre două valuri ale mării. Lumina roșie are cea mai mare lungime de undă din spectrul vizibil, iar violetul are cea mai scurtă lungime de undă. Lungimea de undă se scurtează pe măsură ce ne deplasăm în succesiune de la lumina roșie la cea violetă. Culorile cu lungimi de undă mai scurte, precum cele de la capătul albastru și violet al spectrului, au mai multă energie decât culorile cu lungimi de undă mai mari. Culorile dispar sub apă în aceeași ordine în care apar în spectrul de culori.
Lumina roșie are cea mai scăzută energie. În apă, culorile cu energie mai mică, cum ar fi roșu, portocaliu și galben, sunt filtrate rapid. Deoarece undele de lumină albastră, violetă și verde au mai multă energie, ele călătoresc mai adânc prin apă. Cu alte cuvinte culorile roșu, galben, orange dispar primele cu cât ne scufundăm mai adânc în apă. S-a observat că, începând chiar de la 1,5 metri în apă, culoarea roșie dispare, iar culorile verde și albastru se văd la adâncimi de peste 30 metri sub apă.
Cum au influențat toate aceste lucruri lumea orologeră ? Vechii maeștri orologeri au inventat ceasurile de mână cu gong care bat ora, sferturile de oră și minutele, însă acelea erau scumpe, foarte complicate și nu rezistau la apă.
În 1898, Marie și Pierre Curie au descoperit radiul și, așa cum se știe, acest material radioactiv are caracteristici de auto luminozitate. Guido Panerai, un pionier italian în domeniul opticii și ceasurilor, a fost primul care a brevetat un fosfor cu numele "Radiomir", în 1914. Energia produsă de degradarea radioactivă a bromurii de radiu a fost stimulată de sulfura de zinc, iar substanța rezultată strălucea permanent, ducând astfel la denumirea de fluorescență pentru a descrie acest fenomen fizic.
Ceasornicarii și producătorii de cadrane au adoptat rapid radiul ca soluție pentru citirea ceasurilor în întuneric. A fost dezvoltată o vopsea luminoasă care combină radiul cu fosfor, sulfură de zinc și alte oligoelemente, rezolvând astfel problema veche de secole de a citi timpul în întuneric. Vopseaua luminiscentă a fost rapid adoptată pentru cadranele ceasurilor. Ceasurile luminoase au devenit un instrument crucial în Primul Război Mondial, permițând soldaților de pe câmpul de luptă să vadă ora în întuneric. Vopseaua luminiscentă a fost folosită și la comutatoarele, cadranele și busolele din cabinele aeronavelor și submarinelor, dar și în alte scopuri industriale.
Fiind un material radioactiv, acesta a fost limitat ca folosire uzuală. Ceasornicarii au apelat apoi la o altă substanță luminoasă radioactivă, deși extrem de slabă, numită tritiu, pentru a umple golul lăsat de radiu. La fel ca radiul, tritiul emite lumină de la sine, fără a fi necesară nicio sursă de lumină externă, dar timpul său de înjumătățire este mult mai scurt decât al radiului, drept care ceasurile cu cadrane cu tritiu își pierd luminozitatea în timp, din cauza timpului de înjumătățire al tritiului de aproximativ 12 ani. În ciuda riscului scăzut al tritiului pentru sănătate, utilizarea acestuia pentru cadranele ceasurilor a fost oprită în anii 1990.

După anii '90 luminiscența cadranelor și arătătoarelor ceasurilor este aproape exclusiv realizată sub mărcile LumiNova și Super-LumiNova. Ambele substanțe oferă niveluri ridicate de luminiscență și sunt non-radioactive. LumiNova a fost inventat în 1993 de firma japoneză Nemoto & Co. și a devenit rapid standardul pentru asigurarea luminiscenței ceasurilor. LumiNova are la bază aluminat de stronțiu, un compus aluminat.
Un japonez pe nume Kenzo Nemoto a început o afacere cu vopsea luminoasă în 1941. El a fost contractat să echipeze aeronavele și submarinele militare ale Japoniei cu indicatoare strălucitoare pentru instrumentele de bord în întunericul absolut al adâncurilor mării sau în întunericul cerului nopții, în timpul celui de-al doilea război mondial. După război, nu a mai existat o cerere la fel de mare pentru acest serviciu, așa că domnul Nemoto a trebuit să găsească alte utilizări pentru produsul său luminos. Atunci i-a venit ideea să meargă în piețe pentru a picta indicatoarele și indecșii ceasurilor mari din acestea, iar ulterior a trecut la aplicarea vopselei la ceasurile de mână. În acel moment, Nemoto & Co. a luat naștere și a continuat să dezvolte noua tehnologie de pigment luminiscent. Aceasta a devenit oficial cunoscută industriei de ceasuri sub denumirea de LumiNova în 1993 și din 1998 a fost folosită pe scară largă în industria orologeră.

Avantajele LumiNova pentru sănătate sunt clare, dar spre deosebire de radiu și tritiu, luminiscența sa nu este permanentă. LumiNova trebuie expus la lumină pentru a străluci în întuneric. La fel ca o baterie reîncărcabilă, trebuie să absoarbă energie pentru a o elibera. Luminozitatea și durata strălucirii LumiNova depind de luminozitatea și durata expunerii sale la lumină. Chiar și în condiții ideale, strălucirea LumiNova va începe să se estompeze după 3-5 ore. Din fericire, la doar doi ani mai târziu, ea a fost înlocuită de Super-LumiNova. Această nouă substanță, denumită mai precis Super-LumiNova C3, este o LumiNova îmbunătățită, cu luminozitate crescută. Eficiența sa a fost îmbrățișată cu ușurință de industria de ceasuri elvețiene, înlocuind rapid predecesorii și fiind aplicată mai ales la ceasurile de lux fabricate în Elveția.
Swiss Super-LumiNova sau SLN este un compus pe bază de ceramică care absoarbe lumina naturală a Soarelui și lumina ultravioletă artificială, proiectând apoi luminescență în întuneric; este non-radioactiv și inofensiv. Se comportă ca o baterie de stocare a luminii, fotonii sunt absorbiți din lumina UV și, odată cu energia nou câștigată, electronii sunt ridicați într-o stare energetică superioară. Energia fotonilor este cea care activează SLN, determinând electronii SLN să intre într-o stare de energie mai mare. Când acești electroni revin la starea lor de energie "normală", emit în schimb fotoni.

Cu alte cuvinte, atunci când lumina dispare, fie că ne aflăm la adâncimi mari în apă sau în întuneric complet la sol, energia absorbită este apoi emisă ca lumină vizibilă în următoarele ore. Acest proces (încărcare, stocare, emisie de lumină) poate fi repetat de nenumărate ori cu SLN și nu are limită de vârstă.
Având în vedere toate cele povestite mai sus, cele mai intâlnite culori ale SuperLuminova sunt albastru și verde. Fie în apă, fie în aer putem citi ceasul nostru indiferent de luminozitatea mediului în care ne aflăm. Culoarea albastră pentru SuperLuminova este folosită de firma elvețiană Jaeger-LeCoultre pentru arătătoarele și indecșii noului său model Polaris Cronograf.
Când firma Jaeger-LeCoultre a reînviat numele istoric Polaris în 2018, ea a redefinit ceasul modern sportiv-elegant, cu o linie complet nouă de ceasuri concepute pentru aventurile de zi cu zi. Fidel spiritului iconic de aventură al colecției, Polaris Chronograph cu carcasă din oțel, de dimensiune 42 mm, este un ceas funcțional, cu un aspect sportiv și elegant. Pe urmele lui Memovox Polaris creat în anii 1960, acest model are o rezistență la apă de 100 metri și un cadran sofisticat lăcuit albastru. Pentru realizarea unei gradații (de la albastru deschis la albastru intens al miezului nopții) care conferă o mare profunzime culorii, se aplică succesiv peste treizeci de straturi de lac colorat, urmate de lac transparent, după care urmează lustruirea, pentru finisarea finală.
Echipat cu Calibrul 761 cu mecanism de cronograf integrat - cu o roată pe coloană cu ambreiaj vertical pentru o precizie optimă - Polaris Chronograph oferă 65 de ore de rezervă de mers. Oferit cu o pereche de curele interschimbabile - una din metal, cealaltă din cauciuc albastru - este conceput pentru a vă însoți în toate aventurile zilnice. Îl puteți achiziționa de la OrologeriaGALT din str. George Enescu nr. 5, retailer oficial Jaeger-LeCoultre în România.
Vă invităm să ne contactați folosind Formularul de contact protejat.