Din luna februarie a anului 2004 firma Impulse România srl a devenit reprezentantul exclusiv și service-ul oficial în România al manufacturii orologere Girard-Perregaux, una dintre cele mai vechi și mai renumite în acest domeniu din Țara Cantoanelor. Girard-Perregaux face parte dintre puținele întreprinderi orologere care continuă să dezvolte și să realizeze propriile ei mecanisme.

    Vă prezentăm pe paginile care care urmează istoria îndelungată și pasionantă a acestei firme de excepție, muzeul orologer din în Villa Marguerite, mijloacele excepționale de design și de fabricație de care dispune și, desigur, mecanismele și ceasurile pe care le produce de peste două sute de ani pentru amatorii de Haute Horlogerie din lumea întreagă.

     Vom începe cu un model care a devenit simbolul recunoscut pe toate meridianele globului al manufacturii Girard-Perregaux și anume Tourbillonul sub trei punți de aur.  "Strămoșul" acestui model, așa cum se întâmplă des la manufacturile de mare tradiție, este o deosebită realizare din trecutul deja îndepărtat, când Constant Girard a fabricat în jur de 20 de capodopere, între anii 1865 și 1900 (imaginea de sus arată un exemplar care este expus în Muzeul Girard-Perregaux).

     Precum se știe, mecanismul tourbillon are ca scop contracararea efectului nefast al gravității asupra regularității mersului ceasului mecanic. El a fost inventat  în anul 1801 de genialul orologer din Neuchâtel Abraham Louis Breguet. Datorită dificultății lui de realizare, mecanismul tourbillon a fost și rămâne una dintre marile complicații orologere.

    Câteva repere istorice recente, legate de Tourbillonul sub trei punți de aur

  •  În anul 1981 orologerii de la Girard-Perregaux realizează o faimoasă reeditare, printr-o serie de 20 de exemplare a faimosului lor model Tourbillonul sub trei punți de aur, în versiunea ceas de buzunar.

  • Zece ani mai târziu, în 1991, pentru a celebra bicentenarul ei, manufactura prezintă o versiune miniaturizată, de mărimea unui ceas de mână, a renumitului model.

  • În 1999 marca Girard-Perregaux  își face intrarea răsunătoare la Salon International de la Haute Horlogerie din Geneva cu un Tourbillonul sub trei punți de aur cu mecanism de întoarcere automată (un sistem care a fost brevetat în același an).

Turbioanele ceas de mână   

 

   Încheiem, amintindu-vă că firma Impulse România srl este importatorul oficial  pentru România al manufacturii de ceasuri elvețiene Girard-Perregaux și că ea distribuie elegantele ei produse prin centrul  Galt orologerie elvețiană situat în Hotelul Marriott din București.

   Firma Impulse România srl asigură de asemeni service-ul oficial  pentru România al acestei celebre mărci de ceasuri. Ea oferă produsele și asigură service-ul și pentru alte mărci de ceasuri, cum ar fi Ulysse Nardin, Zenith, Omega,  Rado, Longines, Revue Thommen și altele.

 


Ne puteți contacta la: info
Tel.: 231 45 66 Fax:  231 29 80

Pagina de intrare: www.ceasuri.ro
Copyright © 2004 - 2006 by Galt orologerie elvețiană.
Ultima modificare: 24-11-2008

Cum să vă îmbrăcați acum?

În București