
| |
Gravura, arta profunzimii, este una dintre cele mai vechi tehnici de decorare folosite în orologerie.
Arta gravării a parcurs o călătorie vastă de-a lungul timpului, pornind din epoca de piatră și găsindu-și în cele din urmă locul și în orologerie. Este fascinant să realizezi că o tehnică atât de veche împodobește acum ceasurile, și nu numai că le îmbogățește atractivitatea lor estetică, dar oferă și un simț profund culturii și istoriei acestora.

Gravura creează linii strălucitoare și înclinate și un joc de lumini și umbre, artă inspirată înscrisă pe o pânză metalică minusculă și rezistentă. Pe lângă flerul artistic, este nevoie de o dexteritate infinită pentru a o realiza. Înainte de a începe orice gravură, artistul folosește un creion pentru a-și schița subiectul și toate motivele complexe din modelul său. Odată mulțumit de design, artistul apelează la un burin (dalta subțire a gravorului).
Această unealtă este realizată și ea manual și este calibrată personal de către maestrul gravor care o folosește. Termenul de burin se referă la o unealtă folosită de gravori care are o lamă subțire, ascuțită și folosită pentru a grava sau a tăia. Prima utilizare cunoscută a cuvântului burin datează din Franța, la mijlocul anilor 1600, când termenul a fost inventat pentru instrumentul pe care îl cunoaștem astăzi. Burinul este alcătuit dintr-un mâner din lemn, rotunjit în formă de ciupercă și un ax de oțel călit, care iese din mâner într-un anumit unghi și se termină într-o față de tăiere foarte ascuțită. Pentru a putea grava, unghiul de atac al burinului este de aproximativ 30° față de suprafață iar degetele arătător și mijlociu ghidează axul de oțel al uneltei, în timp ce mânerul este legănat în palmă. Vârful acestui instrument poate fi triunghiular, pătrat sau rotunjit, dar este întotdeauna foarte bine ascuțit.

Pătrunde în material, trasând o linie sau o curbă cu “brazde” de adâncime variabilă. Și astfel, gravorul își transferă liniile de ghidare detaliate pe suprafața de lucru. Ca și în lumea bijuteriilor, el folosește un microscop binocular și se concentrează la extrem pe desenul sau. Burinul, numit și pensula gravorului, este ținut într-o mână, în timp ce cealaltă mișcă un suport circular pe care este așezată piesa care se gravează, pentru a găsi mereu cea mai bună poziție de lucru.
Pentru a putea grava cele mai mici detalii și a realiza lucrări de cea mai înaltă precizie, maestrul gravor folosește aproximativ douăsprezece astfel de unelte diferite, de toate dimensiunile. El însuși le asculte mai întâi pe un polizor manual cu piatră de gresie, apoi cu șmirghel și în final cu piatră cu ulei. Calitatea muncii sale depinde de grija pe care o acordă acestei operații: crearea zonelor de umbră în gravură este posibilă doar cu o suprafață de tăiere impecabil lustruită. Este nevoie de ani de practică pentru a învăța să “scrie” cu burinul pe aur, oțel sau platină.

Fiecare gravor are propria sa personalitate și își dezvoltă propriul stil ce este apoi recunoscut de colegi. Decorațiile de bază pornesc adesea de la modele de arabescuri întrețesute și suluri spiralate, continuând cu imaginația pură a fiecărui artist gravor, existând o varietate nesfârșită de scene care iau viață sub fiecare burin.
Una dintre cele mai spectaculoase expresii ale folosirii gravurii în orologerie, este, fără îndoială Girard Perregaux La Esmeralda Tourbillon ‘A Secret’ Eternity Edition, un exemplu minunat al acestei arte, care cere dexteritate și putere de concentrare extraordinare.

Peste două sute de gravori lucrau la Geneva la sfârșitul secolului al XVIII-lea, dar meșteșugul lor aproape a dispărut între 1970 și 1980. Din fericire, Girard Perregaux, una dintre cele mai vechi și renumite manufacturi orologere, care a folosit chiar de la început arta acestor maeștri, continuă să facă acest lucru și astăzi, păstrând în viață această tradiție rară și prețioasă.
În 1860, Constant Girard, un ceasornicar strălucit care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții dedicându-se domeniului cronometriei, a creat un cronometru turbion echipat cu trei punți de nichel. Mai târziu, în 1867, Constant a intrat în competiția Observatoire of Neuchâtel unde ceasul său a câștigat premiul I, stabilind un record care a rămas necontestat mulți ani. Din nou, în 1867, același ceas a câștigat o medalie la Expoziția Universală de la Paris. Ceea ce a diferențiat munca lui Constant de cea a colegilor săi a fost că el nu și-a limitat eforturile doar la detalii tehnice, ci a depus mult efort pentru a rafina arhitectura mecanismelor sale. În special, celebrele trei punți pe care le-a folosit la ceasurile sale nu erau doar funcționale, ci și proiectate pentru a fi vizibile și atractive. De-a lungul timpului, designul punților în formă de săgeată a devenit din ce în ce mai stilizat, cuprinzând numeroase fațete. În plus, cele trei punți au fost înnobilate, de la nichel-argint folosit pe primele ceasuri de buzunar la, acum celebrele, punți de aur. S-a născut o legendă.

Constant avea să viziteze Parisul din nou în 1889, expunând un alt ceas de buzunar pentru „Exposition Universelle”. Renumitul ceasornicar a dezvăluit “Tourbillon Three Gold Bridges”, supranumit mai apoi La Esmeralda, un ceas de buzunar găzduit într-o carcasă somptuoasă din aur roz, cu un diametru de 56 mm și prevăzut cu un eșapament care se putea opri la comandă.
Spre deosebire de înaintașii săi, La Esmeralda prezenta trei punți din aur, aderând la un stil mai rafinat. Carcasa de tip savonette a ceasului de buzunar a fost de asemenea gravată în mod elaborat de Fritz Kundert, un artizan apreciat cu sediul în „Munții Neuchâtel”. În septembrie 1889, ceasul a primit o diplomă și o medalie de aur la „Exposition Universelle”. După eveniment, un renumit comerciant cu amănuntul de ceasuri și bijuterii, Hauser, Ziwy & Co, care deținea magazinele „La Esmeralda” din Paris și Mexic, a fost însărcinat cu vânzarea ceasului premiat.

Ceasul, numit în cele din urmă „La Esmeralda”, a fost vândut lui Porfirio Diaz, președinte al Mexicului la acea vreme. În 1970, un descendent al președintelui a oferit companiei Girard Perregaux posibilitatea de a achiziționa ceasul care acum face parte din muzeul manufacturii.
Aproximativ 135 de ani mai târziu, legendara La Esmeralda renaște sub formă de ceas de mână rafinat prin La Esmeralda Tourbillon „A Secret” Eternity Edition Honey.
La Esmeralda Tourbillon „A Secret” Eternity Edition este găzduit într-o carcasă din aur roz de 43 mm si are emblematicele trei poduri de aur si cadranul Grand Feu într-o nuanță de culoarea mierii. Carcasa, ansele, luneta și catarama au gravuri complexe și aduc un omagiu istoricului ceas de buzunar din 1889. Cadranul este însuflețit cu o combinație de raze de soare și ghioș circular, realizat manual, folosind un strung tradițional cu came. În centrul ceasului se află turbionul cu trei punți de aur, calibrul GP09600. Echipat cu un micro-rotor discret din aur alb, situat sub caseta arc, mecanismul automatic este îmbogățit de gravuri aurii ce fac referire la brevetul depus pentru mecanismul din 1884 al turbionului cu trei punți. La fel ca și cadranul, capacul este îmbrăcat cu email Grand Feu în tonuri de miere.

Această tehnică artizanală este executată la compania soră, Donzé Cardrans. Folosirea unei tehnici de emailare de tip “Champlevé” conferă suprafeței o culoare care va rezista în timp. Partea din spate a carcasei este gravată complex cu un model canelat și împodobită cu trei cai în galop identici cu cei aflați pe istoricul ceas de buzunar. Semnificația scenei ecvestre de pe capac cât și prezența celor doi cai pe puntea superioară și pe cea inferioară sunt secrete la vedere care nu vor fi niciodată dezvăluite. În schimb putem dezvălui rolul fiecăreia dintre cele 3 punți: cea superioară este puntea care susține caseta arc și masa oscilantă de dedesubt, puntea centrală este puntea trenului de roți al mecanismului, pe axul careia se afla arătătoarele de ora și minut iar puntea inferioară susține turbionul iconic Girard Perregaux.
Această ultimă creație, care se alătură Colecției Bridges, aduce un omagiu excepționalului cronometru de buzunar al lui Constant Girard din 1889, punând în valoare abilitățile și talentele rare ale artizanilor orologeri de la Girard Perregaux. Ea este limitată la 18 piese.

În plus, La Esmeralda Tourbillon ‘A Secret’ Eternity Edition Honey celebrează nuanțele bogate care colorează peisajul din La Chaux-de-Fonds, casa Girard-Perregaux, un loc în care orologeria fină și arta veche a decorării ceasurilor sunt păstrate intacte.
Vă invităm să ne contactaţi folosind Formularul de contact protejat.