Reeditarea modelului creat pentru Charles Lindbergh

Longines Lindbergh's Atlantic Voyage Watch

 In 1933 aviatorul American Charles Lindbergh a pornit împreună cu  soţia sa  într-o călătorie de 47.000 km în jurul Atlanticului de Nord. Beneficiind de mijloace tehnice şi de calități morale  remarcabile, fiind primul om care a zburat fără oprire deasupra Atlanticului cu avionul său Spirit of St. Louis, Lindbergh a dorit să exploreze posibile viitoare rute aeriene de-a lungul nordului îndepărtat, înainte de a se reîntoarce în Statele Unite prin insulele Capului Verde şi Brazilia. Echipamentul pe care Lindbergh l-a luat cu el în lunga sa călătorie includea şi un cronograf de mână creat special de Longines pentru acest voiaj. Astăzi Longines recreează acest model, cunoscut sub numele de Longines Lindbergh's Atlantic Voyage Watch, ca un omagiu adus evenimentelor istorice pe care le-a creat acest pionier al cerurilor.

 

Imediat după zborul său solo în 1927 de la New York la Paris, primul zbor fără escală deasupra Atlanticului de Nord, Charles Lindbergh a dobândit o faimă internaţională şi a început să fie solicitat de către companiile de aviaţie, aflate în acel moment în plină dezvoltare.

 Dorind să fie de ajutor, în 1933 Lindbergh a decis să investigheze posibile rute aeriene de-a lungul Nordului îndepărtat, împreună cu soţia sa, Anne Morrow Lindbergh. Tânărul cuplu a decolat de la New York într-o călătorie de 47.000 de km, care i-a purtat spre New Foundland, Groenlanda, Islanda, Danemarca, Suedia, Finlanda, Rusia, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Elveţia, Portugalia, Azore, Insulele Canare şi Capul Verde, înainte de a se reîntoarce în SUA prin Gambia, Brazilia şi Cuba.

 

Pentru această expediţie, Lindbergh a decis să folosească un avion puternic, cu un motor de 710 cai putere şi elice variabilă. De asemenea a luat două aparate radio şi o canoe gonflabilă, pentru cazul în care erau forţaţi să abandoneze avionul. În timpul acestei călătorii, ei şi-au botezat avionul Tingmissartoq, un cuvânt inuit care înseamnă "cel care zboară ca pasărea îndrăzneaţă". Instrumentele de navigaţie ale lui Lindberg includeau un giroscop direcţional, un orizont artificial, un calibru de măsurare şi două compasuri aperiodice, toate fiind cele mai noi şi performante echipamente în domeniu. De asemenea, Lindbergh a luat cu el un cronograf Longines, realizat special pentru zborul său în Groenlanda şi Nordul îndepărtat.

 Această piesă era un ceas de mână cu un mecanism cronograf cu contor pentru 30 de minute. Măsura timpul cu precizie de 1/5 dintr-o secundă şi  beneficia de o scală tahimetrică care putea măsura viteza . Neştiind care vor fi condiţiile meteo şi de zbor, Lindbergh avea nevoie de un ceas care să îi asigure atât siguranţă fizică, cât şi pe cea navigaţională.

 

Faptul că Longines a creat această piesă pentru călătoria lui Lindbergh de-a lungul Atlanticului de Nord a fost dovada vie a încrederii pe care aviatorul american o avea în manufactura elveţiană. În 1927 instrumentele de măsurare a timpului create de Longines au permis Federaţiei Internaţionale de Aeronautică, pentru care încă din 1919 compania era furnizor oficial, să măsoare durata exactă a zborului lui Lindbergh de la New York la Paris. Ulterior, datorită experienţei sale ca pilot şi navigator, Lindbergh a inventat un sistem care să îmbunătăţească navigaţia aeriană şi nautică din aceea vreme. El a contactat Longines, care a pus în practică invenţia sa, prin producerea modelului Lindbergh Hour Angle. Împreună cu un sextant şi un almanah, nautic ceasul putea fi folosit pentru a determina poziţia geografică, prin calcularea longitudinii exacte. În 1933, pentru a marca asocierea productivă cu Lindbergh, Longines a creat ceasul cronograf destinat special călătoriei lui Lindbergh deasupra Atlanticului.

 

Astăzi Longines reeditează această piesă sub numele Longines Lindbergh's Atlantic Voyage Watch, ca un omagiu adus acelei călătorii realizate de cuplu de-a lungul nordului îndepărtat. Acest cronograf mecanic de mână are un diametru de 47.5 mm şi este cu  întoarcere automată. La fel ca şi modelul original, secundarul periferic este poziţionat în dreptul orei 9 şi totalizatorul de 30 minute în dreptul orei 3. Măsurarea timpului se face folosind arătătoare din oţel de culoare albastră, pe un cadran argintiu; cu ajutorul scalei tahimetrice se măsoară viteza. Geamul şi capacul ceasului sunt din cristal safir, ce permit vizualizarea fiecărei mişcări a mecanismului. Modelul este disponibil cu o curea maro din piele de aligator. Noile versiuni sunt disponibile în oţel sau aur roz. Longines Lindbergh's Atlantic Voyage Watch reprezintă o versiune exclusivistă şi contemporană a unui ceas care a fost martor la o aventură aeronautică extraordinară.

Prin magazinele "GALT orologerie elveţiană", Impulse Romania este reprezentantul unor prestigioase branduri orologere elveţiene: Girard-Perregaux, Zenith, Ulysse Nardin, Harry Winston, Hysek, Omega, Longines, TAG Heuer, Rado, Raymond Weil, Revue Thommen, Mondaine, Grovana, bijuteriile Pasquale Bruni, a accesoriilor pentru ceasuri Buben & Zorweg şi a curelelor Morellato.

 Calea Dorobantilor 153 - Tel. 021.231.45.66

George Enescu nr. 5 - Tel. 021.318.91.70

JW Marriott Grand Avenue - Tel. 021.403.35.29

Vă invităm să apăsați aici pentru a ne cere informații suplimentare despre ceasurile elvetiene Longines, inclusiv informații legate de disponibilitate și de prețuri. Vă invităm de asemeni să ne vizitați la Galt Orologerie elvețiană pentru a admira ceasurile realizate de firma elvețiană Longines. Asigurăm pentru dvs. și service-ul, autorizat de producător, al tuturor ceasurilor realizate de această firmă.

Ne puteti contacta la: info
Tel.: 231 45 66 Fax: 231 29 80
Pagina de intrare: www.ceasuri.ro
Creat: 27.01.10. Modificat: 27.01.10
Copyright © 2010 by Galt orologerie elvetiana. All rights reserved.

Ora și temperatura în București