Longines și viitorii campioni de la Roland Garros

 

Longines în căutarea viitorilor campioni de tenis la Roland Garros

Partener oficial al Open-ului Francez, Longines a decis să descopere anul acesta campionii de mâine. 16 copii din întreaga lume vor participa la un mini turneu, învingătorii urmând a forma un dublu mixt, ce va juca împotriva perechii Gustavo Kuerten şi Mary Pierce, ambii câştigători ai turneului acum 10 ani. După acest eveniment, Longines va continua să îi susţină pe copiii cu dizabilităţi, prin sponsorizarea fundaţiilor caritabile conduse de către Andre Agassi şi Stefanie Graf, doi dintre ambasadorii mărcii. În timpul cinei festive, un reprezentant al celebrei firme elveţiene va avea onoarea de a acorda "Longines Prize for Elegance" unei personalităţi sportive al cârei angajament pentru ajutorul copiii nevoiaşi merita să fie recunoscut.

 

În anul acesta, la Roland Garros, Longines a ales să privească în viitor și să-și îndrepte atenţia spre tinerele speranţe ale tenisului. Dornică să promoveze sportivitatea, respectul pentru ceilalţi, fair play-ul şi toleranţa, calităţi esenţiale în practicarea sportului alb, compania elveţiană speră că va descoperi campionii de mâine. Fidela motto-ului său "Eleganţa este o atitudine", Longines s-a implicat din ce în ce mai mult în latura eleganta a sportului, susţinând ca urmare fundaţiile caritabile ale celor doi Ambasadori ai Eleganţei: Andre Agassi şi Stefanie Graf. Anul acesta Longines, împreuna cu "Andre Agassi Foundation" şi "Children for Tomorrow", se va implica şi în descoperirea de tinere talente ale tenisului, prin sponsorizarea pe termen lung a jucătorilor promiţători.

 

Longines va invita la Paris 16 copii (8 băieţi şi 8 fete, cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani) din toate colţurile lumii. Tinerele speranţe, ce au fost selecţionate pe baza abilitaţilor tehnice la nivelul fiecărei tari, vor juca în dublu mixt într-un mini turneu bazat pe scoruri de tie-break. Copiii vor fi antrenaţi de către Mansour Bahrami, creatorul Trofeului Legendelor, precum şi de Ambasadorii Longines: Agnieszka Radwanska şi Tsung-Hua Yang. Cei doi câştigători ai turneului vor face echipă cu Gustavo Kuerten şi Mary Pierce pentru show-ul final care va avea loc sâmbăta 5 iunie 2010, pe terenul nr. 7.

Acest meci le va da copiilor oportunitatea  de a juca alături de două legende ale tenisului şi de a câştiga o experienţă nepreţuita: Gustavo Kuerten şi Mary Pierce au câştigat acum 10 ani French Open-ul, adjudecându-și trofeul Musketeers Cup şi respectiv, Suzanne Lenglen Trophy. Pentru a recompensa şi a susţine victoriile celor doi tineri, Longines le va oferi burse anuale până la vârsta de 16 ani, pentru a le permite să urmeze o cariera în tenis. După finală, Longines va dona şi un cec în valoare de 100.000 $ fundaţiilor conduse de Andre Agassi şi Stefanie Graf, cec ce va fi înmânat personal la 2 copii din cadrul Andre Agassi Preparatory Academy din Las Vegas.

 

La cina festivă din sâmbăta în care se desfăşoară finalele, Longines va avea onoarea de a acorda unui sportiv premiul pentru implicare în ajutorul copiilor nevoiaşi. Prin decernarea lui "Longines Prize for Elegance", compania elveţiana de ceasuri va omagia un jucător de tenis care a demonstrat o adevărată eleganţă a inimii.

 

De asemenea, Longines va profita de această oportunitate pentru a lansa Longines Admiral Chronograph Ceramic. Cadranul acestui magnific cronograf automatic este înconjurat de o lunetă din ceramică neagră şi reprezintă îmbinarea perfecta dintre frumuseţe și performanţa. O brăţara din inox cu inserţii din ceramică neagra adăugă un plus de eleganta fiecărui model din aceasta colecţie.

 

Ceasurile Longines pot fi achiziţionate din magazinele Galt orologerie elveţiană.

Prin magazinele "Galt orologerie elveţiană", Impulse Romania este reprezentantul unor prestigioase branduri orologere elveţiene, precum Girard-Perregaux, Zenith, Ulysse Nardin, Harry Winston, Hysek, Omega, Longines, TAG Heuer, Rado, Raymond Weil, Revue Thommen, Mondaine, Grovana, și de asemeni pentru bijuteriile Pasquale Bruni, accesoriile pentru ceasuri Buben & Zorweg și curele Morellato.

 Calea Dorobanţilor 153 - Tel. 021.231.45.66

George Enescu nr. 5 - Tel. 021.318.91.70

JW Marriott Grand Avenue - Tel. 021.403.35.29

Vă invităm să apăsați aici pentru a ne cere informații suplimentare despre ceasurile elvetiene Longines, inclusiv informații legate de disponibilitate și de prețuri. Vă invităm de asemeni să ne vizitați la Galt Orologerie elvețiană pentru a admira ceasurile realizate de firma elvețiană Longines. Asigurăm pentru dvs. și service-ul, autorizat de producător, al tuturor ceasurilor realizate de această firmă.

Ne puteti contacta la: info
Tel.: 231 45 66 Fax: 231 29 80
Pagina de intrare: www.ceasuri.ro
Creat: 02.04.10. Modificat: 08.11.11
Copyright © 2010 by Galt orologerie elvetiana. All rights reserved.

Ora și temperatura în București